Realitatea reformată și deformată din grădinițe...

Chiar zilele acestea circulau știri cu o înregistrare de pe lângă o grădiniță unde un copil speriat plângea, plângea cu foc, mustrat fiind și sper ca doar atât, de cineva din personalul grădiniței. Au apărut, evident, și reacțiile și multe pline de ură, defăimare și generalizare.

E normal să existe reacții, e normal să taxăm și să condamnăm aceste comportamente. Da, sunt intolerabile, nu poți să te porți așa nici cu un adult, dar cu un copil!? Nu poți să profesezi în condițiile în care nu poți să empatizezi și să îți controlezi ieșirile nervoase! Toți suntem oameni, toți ne enervăm, oricât de calmă ar fi o persoană și oricât de dedicată meseriei sau iubitoare de copii ar fi, nu există persoană care să nu se enerveze la un moment dat, dar trebuie să conștientizăm și să ne limităm reacțiile.

Însă nimic nu ne sprijină în a avea răgaz să ne conștientizăm trăirile. 

Câte persoane știu că noi nu avem pauze, pentru că nu avem cu cine lăsa copiii, pentru că îngrijitoarele sunt puține și au multă treabă, că noi avem zile în care nu reușim să mergem nici la toaletă, că nu știm ce este aceea liniște sau o zi fără a sta încordat la gândul să nu pățească ceva vreun copil? Noi 5 ore trebuie să fim ochi și urechi, trebuie să auzim, să vedem, să nu neglijăm, să nu repezim, să fim acolo deschise, disponibile și zâmbitoare, indiferent de starea noastră de sănătate, de problemele noastre, pentru toți copiii și toți părinții.

Dar nu asta e problema, pentru că am ales să facem asta și iubim ceea ce facem!!

Noi ne depășim zilnic fișa postului și facem zilnic compromisuri pentru copii și nu ni se răspunde întotdeauna cu aceeași deschidere, disponibilitate sau zâmbet, dar nu lăsăm aspectele acestea să ne împiedice să dăm ce-i mai bun din noi în clasă. Și lăsăm zilnic de la noi și încasăm cu inima deschisă fiecare "sfat" venit din partea unor părinți, care au impresia că meseria ta e de dădacă, că ai doar obligații și pentru orice abatere de la normele lor proprii există replica "dacă nu e în stare, să se lase de meserie"!

Da, sunt și persoane nepotrivite în învățământ, care ar trebui să se lase de meserie, dar pe unele sistemul nu trebuia să le angajeze, iar pe altele sistemul trebuia să le sprijine să educe, nu să ajungă în situația de a nu se mai putea controla.

Oameni buni, oricât de normal, de uman, de iubitor ai fi, când zi de zi stai într-un stres continuu, când trebuie să te gândești permanent la ce reacție pot avea unii copii, care au nevoie de o atenție deosebită, dar sistemul nu te ajută sub nicio formă să le-o oferi (ci din contra!!!), când zi de zi, după serviciu, mintea ta e doar la ziua de mâine și la cum să rezolvi problema unui copil nevinovat care se comportă altfel, fie din lipsă de educație în familie, fie din cauza unor trăiri mai puternice, fie din cauze medicale, cauze pe care părinții, de cele mai multe ori, nu le acceptă, indiferent de ce natură ar fi, și nu te ajută să faci ceva pentru copilul lor sau pentru ceilalți, poți ajunge în situația în care sa nu îți mai poți controla trăirile, poți ajunge să ai noaptea coșmaruri, poți ajunge să refulezi acasă, să îți verși frustrările asupra propriei familii.

Da, e ușor să o iei razna când doar tu știi prin ce treci zilnic încercând să educi 20-30 de copii sau mai mulți și să mulțumești un număr dublu de părinți, fără a fi sprijinit în vreun fel de sistem, fără a-i păsa dacă e posibil sau nu, doar având așteptări pe hârtie! E ușor să o iei razna încercând să înveți un număr exagerat de copii să respecte niște reguli, în condițiile în care unii dintre părinți sunt împotriva regulilor și își educă copii în acest sens, iar tu, educatoare, trebuie să te lupți cu morile de vânt. Dar vă întreb pe cei care sunteți împotriva regulilor atât: ce s-ar putea întâmpla fără o regulă ca "nu traversa singur strada!"?

E ușor să mai pui un praf de sare pe rana deschisă când vezi câte reacții pline de ură și generalizări sunt la adresa educatoarelor când mai apare câte un "caz revoltător " dintr-o grădiniță în mass-media. Păi, ar trebui să generalizăm și cazurile în care se prezintă părinți care își bat sau violează proprii copii? Ar trebui să credem că toți părinții fac la fel? Sau pe principiul "eu te-am făcut, eu te omor" în familie e permis? 

Și nu, nu vreau să spun că trebuie să tolerăm agresiunile din grădinițe asupra copiilor, sub nicio formă!!!

Dar, revoltați-vă, oameni buni, pe un sistem bolnav, care angajează oameni nepotriviți, pe niște testări psihologice irelevante sau absente! Pe un mediu care nu îți permite să faci ceea ce ești instruit să faci, educație!

Știți că înainte de examenul de titularizare, de angajarea în învățământ sau de admiterea în școli de profil, nu se dă nicio testare psihologică? În poliție sau armată aceste testări se dau înainte de admiteri sau de angajări și sunt probe eliminatorii, dar în învățământ, nu! Pentru astea revoltați-vă și cereți  socoteală responsabililor de aceste nereguli, nu pe mine sau pe alte colege,  datoare să înghițim și mizeriile unui sistem bolnav și ura părinților.

Trageți la răspundere responsabilii care fac posibilă o pseudo-educație, nu pe noi, care alături de copiii dumneavoastră, suntem cobai sau carne de tun, nu pe noi care, singura vină pe care o purtăm e că iubim ceea ce facem și ne complăcem în nedreptăți de dragul meseriei.

Visând la reformă...

M-am întors, dragă reformistule, ca să îţi mai povestesc despre realitatea din învăţământ. Şi pentru că ţi-am spus puţin din activitatea la clasă, acum vreau să îţi povestesc şi despre activitatea metodică, despre care doar cine lucrează în învăţământ ştie ce presupune. 

Aşa că o iau cu începutul şi îti spun că din programul de 8 ore pe zi pe care îl avem, din care 5 ore la clasă și 3 ore de muncă metodică, cele 3 ore nu îți ajung niciodată să îţi pregăteşti viitoarele activităţi şi să faci şi toată "hârțogăria" cerută și despre care nu înțelegi pentru ce!? Efectiv pentru ce atâtea hârtii?

Personal, prefer să caut soluții în timpul rămas liber, dacă rămâne, astfel încât să mă pot ocupa de copiii care necesită măsuri educative speciale, pentru că, deși poate nu sunt cuprinși cu documente, în fiecare clasă există 3-4 copii, care necesită atenție suplimentară. În fiecare clasă, probabil, există un copil agresiv, un copil hiperactiv, un copil care trăiește în familie anumite traume care își lasă amprenta asupra comportamentului său, iar uneori copii, care atunci când se enervează vor să fugă și bat cu pumnii și picioarele pe toți cei care le ies în cale pentru a-i opri sau copii care se aruncă pe jos și riscă să își spargă capul și care reacționează izbindu-se și mai tare dacă încerci să le vorbești. Dar cum ne ajută sistemul pentru a putea ajuta acești copii, pe care trebuie sa îi cunoști bine, să le acorzi multă atenție pentru a înțelege ce îi determină să se comporte astfel? Cum? Cum ne ajută sistemul ca să nu îi neglijăm nici pe restul copiilor?

De aceea, dragă reformistule, este foarte necesar un număr mic de copii la grupă, ca să te poți ocupa de fiecare în parte, altfel riști să îi "cucerească" și pe ceilalți aceste modalități de a atrage atenția, deoarece cred că ştii şi tu ce rol ocupă imitaţia la vârstele mici, mai ales când observă câtă atenție primește un copil agresiv sau un copil hiperactiv. Şi, spune-mi, ce ai face atunci ca să ajuți acești copii, ce faci atunci când încercând să "intri în sufletul" unui copil ca să afli ce îl determină să se comporte într-un anumit fel, un alt copil, al cărui părinte deschide ușa clasei ca să îl ia acasă, începe să plângă și să spună că doamna nu îl iubește și pe el, îl iubește doar pe X, pe care tu încerci să îl ajuți?

Iți dai seama că ai o altă problemă, dar asta dacă îţi pasă, dragă reformistule, o altă problemă pentru care trebuie să găsești o soluție, pentru că, foarte multe dintre aceste probleme, nu s-au regăsit în cursurile de psihopedagogie sau psihopedagogie specială nici din liceul cu profil pedagogic, nici din facultate şi pe care le-am căutat în oferta furnizorilor de cursuri de formare, dar nu am găsit nimic despre cum să rezolvi aceste probleme. 

Și apropo de cursuri, păi unde se mai pomenește ca un angajat să scoată bani din buzunare pentru formare profesională? În alte sisteme bugetare şi nu numai, știu că se decontează inclusiv cazare și masă și se plătește și diurnă, dar noi trebuie să plătim şi cursul în sine din banii noștri, pentru că niciodată unitatea de învăţământ nu primește fonduri suficiente pentru decontarea cursurilor și apoi mai ești și obligat să acumulezi 90 credite la 5 ani, iar cum oferta de formare nu are legătură cu adevăratele cerințe ale societății actuale, trebuie să plătești sute bune de lei, chiar mii pentru cursuri, efectiv, fără valoare formativă, doar ca să acumulezi creditele respective. 

Şi problema, cu adevărat reală pentru mine, rămâne şi după ce te „formezi” continuu pe bani, bani mulţi. Așa că ce mai ai de făcut? Cauți cărți, articole cu soluții, ceri păreri pe la alte colege și le aplici, aplici și testezi și iar cauți, iar testezi, până începe să dea rezultate, astfel încât să poţi să faci ceva pentru copii, ca să-ţi poţi desfăşura activitatea! 

Dar sistemul nu asta vrea de la tine! Sistemul vrea să faci hârtii în timpul ăla de 3 ore. Sistemul vrea să scrii observații zilnice prin caiete speciale. Că dacă le scrii acolo, probabil se consideră ca te descarci de ce ai pe suflet și se rezolvă de la sine. 

Și aș înțelege rostul lor, dacă ar interesa pe cineva ce ai scris tu acolo și dacă ar ajunge în mâinile unor specialiști care să le analizeze și să propună niște soluții care să ne folosească în activitate, le-aș înțelege rostul dacă am avea psihologi în unități, cărora să le punem aceste observații la dispoziție, prin care să ajute copiii care necesită sprijin, dar nu avem și ca toate tonele de hârtii scrise de cadrele didactice, doar se arhivează, până nu mai ai unde să le depozitezi.

Deci, eu consider că altele sunt adevăratele provocări cărora trebuie să le răspundem, nu scrisul de hârtii fără rost sau să ne îngropați în comisii.

Dar că tot veni vorba de comisiile din școli, când la nivel de minister există atâtea comisii de specialitate, cum am ajuns noi, cadrele didactice instruite să educăm, să întocmim proceduri pentru toate acțiunile dintr-o unitate? Păi oare nu toate școlile se bazează pe aceleași legi, de ce trebuie fiecare unitate să își întocmească propriile proceduri? Noi suntem juriști ca să transpunem legea in procedură de lucru? Oare aceste proceduri nu ar trebui elaborate de către juriști/specialiști la nivel de minister, iar la nivel de unitate doar să le aplicăm? Acum trebuie să urmărim și ce hotărâri s-au dat sau ce modificări s-au adus anumitor legi, care nu au nicio treabă cu procesul didactic pe care trebuie să îl desfășurăm noi ca profesori, astfel încât să ne preocupăm să modificăm procedurile sau să concepem altele noi? 

La vreo reformă în sensul acesta s-a gândit cineva? S-a gândit cineva să pună, cu adevărat, copilul în centrul procesului educativ, lăsându-i profesorului timpul pentru a se ocupa de actul didactic?

Mă întreb oare de ce în sistemul penitenciar, de exemplu, există personal specializat pentru PSI şi SSM, care are doar aceste atribuții, iar în învăţământ tot profesorul trebuie să se ocupe şi de asta? Copiii merită mai puţină protecţie?

Aaa, nu, am uitat, profesorul trebuie să fie polivalent, trebuie să facă de toate! Păi, dragi conducători, dacă vă hotărâţi să desfiinţaţi postul de lăcătuş mecanic de întreţinere, nu faceţi o comisie de care să răspundă tot un profesor? Nu că nu s-ar face tot de către aceştia reparaţiile prin unităţile mici şi vă spun din proprie experienţă, căci am curăţat până şi soba și nu îți imagina că doar am scos cenușa din ea (până să se modernizeze unitatea, apoi am făcut focul în centrală, tot eu, la propriu) în primii mei ani de activitate, pe care mi i-am desfăşurat undeva în mediul urban, deci nu vreau să îmi imaginez cum e în mediul rural. Şi mai sunt multe anomalii, conducători iubiţi, multe! Dar poate consideraţi că pasiunea şi dragostea pentru copii sunt suficiente încât să ne ţină până la pensie în învăţământ, pensie pe care nu credem că o mai apucăm la cât creşteţi vârsta de pensionare, însă scăpaţi din vedere un aspect, că, în ritmul acesta, vom ajunge să primim pensii speciale, dar nu speciale ca ale voastre, ci pe caz de boală, dar, probabil, nu vă sperie asta ţinând cont de ce valoare au.

Bună dimineaţa, dragă reformistule, voi reveni!

Pe urmele reformei...

Trăim vremurile în care orice vis al unuia cu putere decizională devine măsură de reformă. Să vă spun ce am visat eu azi-noapte, poate participă şi visele noastre, ale cobailor, la marea reformă din învăţământ!

Am visat că venise un „reformist” la mine la clasă şi i-am pus un dulap de planşe la dispoziţie şi l-am lasat 5 ore cu copiii, cu copiii mei de grupă mică, peste 20 la număr (aştept să fiu cercetată pentru că am încălcat art. 63, alin 1. Lit b): învăţământul preşcolar: grupa cuprinde în medie 15 preşcolari, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20; din LEN nr. 1/2011) şi i-am cerut să lucreze pe centre.

Nu stiţi ce înseamnă? Vă explic acum: împrăţiţi cei 20 şi, 30 de copii (cu puţin „noroc” chiar peste 30) în 2-3 grupe şi apoi împarte-te în 2-3 ca să explici fiecărei grupe ce are de făcut. Ce nu poţi să te împarţi în 2-3? Dar în 4-5 ca să-l convingi şi pe Ionică să nu mai alerge şi să meargă la locul lui şi să te ocupi şi de Georgel care vrea la baie, poţi? Ce faci cu Georgel care vrea la baie pentru că se scapă pe el? Te duci cu el şi laşi 20-30 de copii singuri în clasă, te duci să cauţi îngrijitoarea care trebuie să se împartă la mai multe grupe şi să facă şi curaţenie sau te apuci să ţipi după ea din uşa clasei poate-poate te aude? Îl laşi pe Georgel să facă pe el? Îl trimiţi singur? Acum să trecem la Ionică! Nu înţelegi de ce nu poţi să-l laşi pe Ionică să alerge? În primul rând pentru că e periculos, se poate împiedica şi să îşi spargă capul sau să-ţi rupă ceva şi în al doilea rând pentru că la fel ca el vor vrea să facă şi Mihaiţă şi Măriuca, iar tu trebuie să-i înveţi pe copii despre anotimpul primăvara, pentru că acum bate la uşă evaluarea şi în maldărul ala de hârtii pe care îl ai în dosare, trebuie să adaugi şi asta şi să justifici de ce nu ştiu copiii tăi de 3 ani că laleaua e floare de primăvară.

Dar să revenim, domnule reformist! Ai grijă să ştergi nasul lui Bogdănel, fii atent la Danuţ că a împins-o pe Floricica, împac-o pe Alinuţa care e supărată pentru că aseară mama plângea pentru că a ţipat tata la ea, dă-i apă lui Gheorghită, răspunde-i la telefon mamei Rodicăi pentru că vrea să te întrebe cum se simte deoarece a făcut febră, dar nu a avut cu cine să o ţină acasă, aşă că ai grijă şi verifică să nu frigă copilul şi exemplele continuă! Sper că ai ajuns până aici fără să ţipi, dragă „reformistule” şi mai sper că ai reuşit între timp şi să convingi copiii să se rotească pe centre. Vezi că urmează activităţile obligatorii (alea pe centre erau activităţi liber alese, chiar dacă, de fapt, copilul trebuie să facă tot ce vrei tu, dar e datoria ta să îl faci să creadă că a ales el şi să nu cumva să umbli cu şantajul că e aspru pedepsit!!)!

Așadar vezi cum faci să îi înveţi pe copii poezia aia minunată că altfel să nu te superi dacă auzi replici de genul: „ce fel de educatoare e aia de nu ştiu copiii o poezie?”! Nu mă interesează cum te măscăreşti ca să îi faci să stea locului, dar ţi-am zis:să nu umbli cu şantajul!!! Şi vezi cum faci să fie afişate la panou fişe, altfel e ca şi cum n-ai fi făcut nimic în ziua aia! Şi ai mare grijă să coloreze copiii perfect că altfel iar nu eşti bun de nimic, pentru că la clasa cealaltă am vazut eu că se coloreaza frumos, aşa că dacă nu colorează ei frumos, ia creionul în mână şi fă tu lucrurile cum trebuie! Asta ca o paranteză pentru colegele care afişează fişe/lucrări perfecte, cazul meu nu-i, dar îmi asum o bulină neagră pentru că îmi plac lucrurile naturale, dar poate tu eşti perfecţionist! Cum e, reformistule?

Azi ai scăpat uşor cu memorizarea, dar vezi că vine sfânta matematică peste tine şi să te ferească Dumnezeu dacă nu îi înveţi corect pe copii să opereze cu elementele unei mulţimi, repet ELEMENTELE, să nu cumva să spui altfel că vezi şi tu că se pică BAC-ul la mate pe capete şi asta pentru că nu au folosit educatoarele un limbaj matematic corespunzător. Ai grijă cum îi pui să le numere, musai prin încercuire cu degeţelul, altfel nu-i bine şi punct! Şi nu mă interesează că cei 20 şi ceva nu au răbdare să îi araţi tu lui Vasilică cum se face, ţi-am mai zis: rezultatele evaluării sunt foarte importante, de altfel documente obligatorii! Cum adică documente? Păi ce credeai că aici se termină activitatea ta? Credeai ca după ce termini activitatea obligatorie, care depinde de zi, dar poate fi şi integrată, dar caută singur ce înseamnă şi asta şi după ce mai faci şi ALA2, te duci şi decupezi 25 de vaze, 75 de lalele, 75 de tulpini, 150 de frunze şi s-a terminat ziua? Aaaa, vezi să decupezi câteva şi în plus, pentru că dacă se supără Nicolae şi i le rupe pe ale colegului trebuie să ai şi de rezervă, doar n-ai să laşi copilul fără lucrare şi să nu-l pedepseşti pe Nicolae, pentru că n-ai voie, ai înţeles? Nu se termină aici, mai trebuie să ai grijă să mănânce copiii, dă-le cu linguriţa tu dacă nu pot, dezbracă-i, îmbracă-i, culcă-i! Şi nici aşa nu ţi se termină ziua! Nici vorbă!

Crezi că dulapurile alea de prin clase sunt ca să ţii tu creioane colorate în ele? Nu! Pe alea trebuie să le umpli de bibliorafturi cu hârtii, acolo e PERFORMANŢA!!! Şi crezi că lalelele alea pe care le ai de decupat ţi le pregăteşte cineva? Nu! La asta trebuie să te gândeşti tu şi trebuie să te gândeşti ce şi cum să faci şi nu doar atât! Trebuie să scrii toate astea la care te-ai gândit! Da, da, astea se numesc proiecte didactice şi trebuie să scrii acolo tot ce faci şi cum faci şi să îţi iasă cum ai scris, da? Lasă-l pe Georgel care vrea să îi spui de ce plouă, asta îl înveţi în altă săptămână la tema aia despre „Fenomene ale naturii”, acum tu ţine-te bine de proiectul ala didactic! Doar ai o planificare de respectat şi-o programă! Şi ai grijă să completezi toate fişele alea de observaţii, ai grijă să centralizezi centralizatoarele în care ai centralizat datele alea care nu au nici un rost oricum! Apoi să te ocupi şi de comisiile şi comisioarele alea pentru care eşti responsabil! Şi să revin puţin la matematica amintită şi promovabilitatea la BAC…oare de ce se pică mult acolo unde este nevoie să se aplice? Oare nu pentru că minunatul nostru învăţământ este centrat pe acumulare de informaţii? Informaţii pe care elevii nu ştiu cum să le folosească sau la ce le folosesc? De informaţii duc astăzi lipsă copiii sau de bune practici? Nu o fi el plin internetul de informaţii?

Ma rog…mă opresc aici, reformistule, iar tot ce ţi-am scris aici este pentru că trebuie să respectăm programele alea lucrate cu atâta pricepere de oameni care, poate, n-au stat o oră la clasă! Dar te aştept să intri la clasă şi să înţelegi că şi legea aia cu 15 copii, care nu se respectă, e depăşită într-o vreme în care generaţiile au tot mai mult acces la informaţii şi nu-şi mai consumă energia prin spatele blocului cum o făceam noi, ci în clasă cu cadrul didactic!